LUZ DE MARÍA
Viața lui Luz de Maria a fost ghidată de Dumnezeu de la nașterea sa într-o țară mică din America Centrală: Costa Rica. În prezent, ea locuiește în Argentina.
Ea vine dintr-o familie cu profunde rădăcini Creștine în care, împreună cu frații ei, crește înconjurată de o atmosferă de spiritualitate, cu Euharistia ca centrul vieții ei. Tinerețea ei este petrecută alături de prezența iubiților Îngeri Păzitori și a Mamei Binecuvântate , care sunt tovarășii și confidenții ei. De atunci ei împărtășesc cu ei ceva Ceresc. Manifestările , astfel prefigurând ceea ce s-ar materializa puțin câte puțin (după) câțiva ani mai târziu.
Pe parcusul dezvoltării vieții sale profesionale, ea formează o casă care este constituită astăzi din 15 membri, care o însoțesc atunci când Manifestările Divine încep să aibă loc în casa ei: cum ar fi exudațiile (fenomenul prin care un lichid iese dintr-un corp, prin transpirație prin fante) din imagini religioase, arome inexplicabile, printre altele, în acest fel făcând familia și pe cei dragi martori ai experienței spirituale a lui Luz de Maria.
În timpul Săptămânii Sfinte din 1990, are loc întâlnirea definitivă cu Mama Sfântă , care îi anunță recuperarea fizică de la o boală de care Luz de Maria suferea și o primește într-un mod special pentru a o pregăti pentru întâlnirea cu Fiul Său Divin. Deci, începe o lungă călătorie lungă în care ei încep să clarifice subtil lui Luz de Maria misiunea pe care Cerul o desemnase pentru ea.
Astfel începe o nouă etapă în experiența ei mistică, care ar conduce-o să experimenteze niște extazuri profunde nu numai în prezența familiei ei, ci și a oamenilor apropiați ei , care se vor aduna mai târziu să se roage, formând astfel un Cenaclu care o însoțește si astăzi .
Odată cu trecerea anilor, Isus și Mama Sfântă o formează astfel încât ea să fie un instrument util în mâinile Olarului Divin și astfel ea se abandonează în Voința Domnului, purtând împreună cu Cristos durerea Crucii care pătrunde fizic în trupul ei și în sufletul ei.
După o așteptare îndelungată în care Cristos și Mama Sfântă o pregătesc treptat, cerându-i discreția în acea perioadă, Cerul îi ordonă să comunice Cuvântul Divin pe care l-a primit și continuă să îl primească, întregii omeniri. Din acel moment, Cristos deschide calea pentru ea și îi îndrumă pașii oriunde Voința Divină dorește ca Apelul Cerului să ajungă .
După ce i-au dat Ordinul Divin să se facă cunoscută, și sub inspirația Duhului Sfânt, începe să viziteze diferite țări, în special cele din America Latină, oferind interviuri radio și conferințe deschise publicului. De acolo au apărut frați și surori care doresc să pună în practică învățăturile Cuvântului divin, formând Cenacole de rugăciune și practică a Evangheliei, rămânând într-o luptă constantă pentru a ajunge la o viață plină în împlinirea Voii lui Dumnezeu și iubirii aproapelui .
Luz de María începe să perceapă că, odată cu trecerea timpului, Cuvântul lui Cristos și al Mamei Sale Sfinte iau o voce diferită cu privire la magnitudinea și intensitatea sa, datorită proximității evenimentelor cu care omenirea se va confrunta.
Cu toate acestea, în fiecare Apel Divin predomină Iubirea, Milostivitatea și, în același timp, Justiția Divină. Și anunță și denunță realitatea purificării rasei umane - o purificare care este un rod al neascultării omului de azi și al conducerii necorespunzătoare pe care el a dat-o în avans în toate domeniile, omul transformându-se astfel în propriul său flagel.
Cristos îi face cunoscută persecuția, nedreptatea, defăimarea și calomnia cu care se va confrunta de la cei care nu acceptă aceste Chemări Divine și care nu se vor plictisi să o persecute pentru a pune capăt acestei Lucrări, dar ea acceptă, știind că , fiind un instrument a lui Cristos trebuie să urmeze aceeași cale pe care Cristos a mers pe Pământ.
Preasfânta Mamă este consilierul ei și mână în mână cu Mama, până în ziua de azi, ea continuă să fie un ucenic credincios al lui Cristos, trăind diferite experiențe mistice în care Cristos împărtășește suferința Lui pe Cruce. Lângă ea, au rămas Preoți din mai multe țări care o călăuzesc , dar așa cum Cristos însuși îi spune "Eu sunt adevăratul tău director spiritual", fiindcă Cristos călăuzește fiecare dintre pașii ei și tot ce face. Părintele Jose Maria Fernandez Rojas, care de la începutul manifestărilor a fost alături de ea ca și duhovnic al ei , deasemenea a însoțit grupul ei de rugăciune din care trei femei religioase au fost parte inseparabilă de la înființarea Cenaclului acum 24 de ani, unele dintre aceste femeile religioase având o diplomă în teologie, a fost menținută cea mai strictă observație și analiză a cuvântului revelat. Misiunea lui Luz de Maria, în supunerea totală față de Cristos, este să fie un instrument al Adevărului Divin în acest moment și să anunțe și să denunțe ceea ce ne indică Domnul Nostru Isus Cristos și Mama Noastră Preasfântă, astfel încât copiii lui Dumnezeu să continue să lupte pentru convertirea lor și a tuturor fraților și surorilor lor, recunoscând și luptând puternic cu răul care îi înconjoară și dedicându-se, continuă pe calea Mântuirii în toate aspectele vieții.
Astfel, Cuvântul Divin pe care îl primește Luz de Maria invită omenirea, ca și copii ai aceluiași Tată, să ajungă la unitatea tuturor fraților și surorilor, îndeplinind Prima Poruncă și ecou al Chemării lui Cristos, care cheamă pe Poporul Său să fie unul/unitar.
Referințe:
Înainte de momentul în care Cristos își împărtășește pătimirea Lui cu ea, Luz de María începe să perceapă o anumită stare care o face să recunoască anticipat Manifestarea acestei minuni, după care o face să cadă într-un extaz profund, reflectând o scenă dramatică pentru martori din cauza suferinței care nu este numai fizică, ci și spirituală; ranile in maini, picioare, partea laterala a pieptului si a capului au devenit vizibile, cu diferite ocazii se manifestau lacrimi de sange care emanau un parfum intens ce inunda intreaga cameră. Cum extazul, care durează de la o oră până la câteva ore, se termină, rănile se vindecă regenerănd carnea și pielea , rămânând doar sângele ce a emanat din aceste răni ...
19 MARTIE 2024
33 DE ANI DE CALE SPIRITUALĂ
Săptămâna Sfântă a anului 1991, prima dată în care s-a manifestat Mama noastră Preasfântă.
S-au scurs treizeci și și trei de ani de când Mama noastră Preasfântă, sub ipostaza de Regina Păcii, s-a manifestat pentru prima dată în casa mea, pe un altar care a emanat Lacrimi cu o consistență uleioasă și cu o aromă cerească.
Din Lacrimi, Mama noastră Preasfântă după un timp, a trecut să emane Sânge cu o aromă mai puternică care te făcea să simți că era Domnul nostru Isus Cristos, prin intermediul Mamei Lui, care ne vizita.
Treizeci și și trei de ani care par o clipă, pe durata cărora, mulțime de persoane au vizitat imaginea, având loc multe miracole ca semne ale Prezenței Ei și generozității.
Ce timpuri, ce cadouri de care ne-am bucurat precum copiii, din Mâinile Mamei noastre!
Cum să uiți fiecare moment trăit cu generozitatea Cerului care iubește și iartă, iartă și iubește! Timp pe durata căruia a început binecuvântarea că puțin câte puțin, Mama noastră Preasfântă și preaiubitul nostru Domn, Isus Cristos, îmi vorbeau cum se întâmplă acum.
Primele dictate de Cer sunt și vor fi mereu parte din cadoul meu în care fiecare Act Divin este pentru mine primul și că mulțumesc cu sufletul meu, în genunchi Tronului Trinitar.
Așa ca un scurt comentariu, aceasta a continuat să se întâmple, nu cu frecvența de dinainte, dar Mama noastră ne dă mereu, în vreun moment un „MIRACOL DE IUBIRE DIN CER”, nu pentru mine, dar pentru a-l împărtăși.
Pentru o vreme Mesajele au fost în liniște, din Ordin Divin, până când Mama noastră mi-a ordonat să le facem cunoscute.
Așa a început istoria acestei Iubiri, prin care în mijlocul poticnelilor și binecuvântărilor, am trecut pentru Gloria Lui Dumnezeu.
În această a treizecea aniversare, mulțumesc atât fraților care au rămas alături de Cristos și de Mama noastră și s-au decis să colaboreze pentru ca aceste Revelații Divine să iasă în lume, fără ca numele lor să fie cunoscute, dar care da, strălucesc în Preasfintele Inimi ca stele de lumină și pace.
Mulțumesc Cerului care m-a susținut în tot și toate, prin marea binecuvântare a rugăciunii și de a fi acele stele care se mențin atașate de Mantia Sfântă a Mamei noastre care ne binecuvântează cu bucuriile care ne duc să trăim Cerul pe dinainte.
Mulțumesc familiei mele care m-a sprijinit mereu, făcând această Cale mai ușor de suportat, așa precum familia mea spirituală, fără de care nu ar fi posibil să duc aceste chemări lumii și spun: mulțumesc, Tată, pentru mine și pentru toți!
Binecuvântează-ne, Tată, pentru ca toți să reușim să continuăm fiind suflete iubitoare a Preasfintei Tale Treimi și purtători ai Veștii Noi în care Triumful Inimii Neprihănite a Mamei noastre Preasfinte, va fi să-I dăruiască Preasfintei Treimi pământul pe care ni l-a lăsat moștenire, în starea potrivită, pentru ca Alfa și Omega să fie adorat pe veci și în tot locul.
Luz de Maria